Un psalm de laudă
Domnul meu și Dumnezeul meu, ce mare ești Tu! Cât de nepătrunse sunt gândurile Tale și cât de departe de priceperea mea sunt planurile Tale. Ochii mei nu pot cuprinde cunoașterea Ta. Înțelepciunea Ta, este mai înaltă decât gândul meu. Îmi ridic ochii spre ceruri și le privesc frumusețea, Vestesc munților slava și măreția Ta. De când mana Ta le-a făurit, ele declară, vestind tuturor popoarelor: Domnul meu și Dumnezeul meu, ce mare ești Tu! Toate au fost create de mâinile Tale. Înțelepciunea a fost dreapta Ta, Și priceperea toiagul Tau de cârmuire. Prin Cuvântul Tău au fost făcute toate; Tu ai vorbit și așa a fost— frumusețea văzută și nevăzută. Sunt smerit și plin de uimire când privesc lucrarea mâinilor Tale. Mă închin înaintea tronului Tău; stau în sac și cenușă. Domnul meu și Dumnezeul meu, cât de mare ești Tu! Sufletul meu este cuprins de slava Ta; inima mea se topește înaintea Ta. Lauda mea abia ajunge până la poalele munților; cântarea mea se ascunde în umbra munților. O, cât iubesc să-Ți cânt laudele! Inima mea este mângâiată când îmi înalț glasul să cânt și să mărturisesc măreția Ta. Cuvintele mele sunt prea puține; cîntarea mea nu e decât un ecou Gândurile și priceperea mea sunt un abur pierdut în umbra măreției Tale. Mă odihnesc în mântuirea Ta; sufletul meu își găsește pacea în marea Ta răscumpărare. Marele Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul și pământul— El este Domnul meu și Mântuitorul meu. Iubirea Ta este statornicită în veac; îndurarea Ta, din veșnicie în veșnicie. Smerenia Ta a fost înainte de întemeierea lumii. Domnul meu și Dumnezeul meu, ce de mare ești Tu! Amin!
Discover more from AvA blog
Subscribe to get the latest posts sent to your email.


1 thought on “Psalm – La început Dumnezeu”